Expoziția de absolvire a Seriei 36 a Școlii de Fotografie Art Image Cluj-Napoca
Dragi prieteni, în 15 ianuarie 2024, am avut plăcerea de a aduce în fața dumneavoastră, la sediul Bibliotecii Județene Octavian Goga, lucrările absolvenților cursului de fotografie, seria cu numărul 36.
Mânați de diverse motivații, fie că a fost vorba de dorința de a acumula noi cunoștințe în arta fotografică, de a învăța de la zero tot ceea ce ține de fotografie (componentele și principiul de funcționare a aparatelor foto, curs de estetică și teorie a fotografiei, reguli de compoziție, fotografie de studio și teren și altele) toți au venit plini de entuziasm, curiozitate și dorința de a ști, de a face (mai) bine sau de a-și găsi drumul în arta fotografiei. Alături de formatorii noștri (Mihai Biriș, Ionuț Mocan, Florin Lupșa, Cătălin Gagiu, Claudiu Stoica, Andrei Alexa), au petrecut zile întregi în care au descifrat tainele mânuirii aparatului de fotografiat, au participat la atelierele de studio sau outdoor și au învățat să lucreze în programele de editare a fotografiilor.
Vă prezentăm mai jos câteva gânduri ale participanților la acest curs de formare:
“Cu ce am rămas din acest curs? Cu minunatele ore de teorie și incursiunea în lumea marilor artiști fotografi (Henri Cartier Bresson, Steve McCurry, Adam Ansel și alții), cu ședințele de studio (fotografie de natura statică și portret), la care chiar dacă am intrat cu inima strânsă și poate puțin dezinteresată, am descoperit secrete minunate, cu magia ieșirilor pe teren, acolo unde fiecare colțișor din natură sau din oraș a devenit un mister gata de prins în cadru și nu în ultimul rând cu certitudinea profesionalismului oamenilor de lângă noi, care ne-au răspuns la fiecare întrebare, ne-au încurajat să depășim momentele mai delicate și ne-au susținut permanent. Consider că am învățat enorm, mă bucur că am reușit și le mulțumesc lectorilor noștri!”
„Mie mi-a adus bucurie si satisfactie, iar faptul ca v-am cunoscut pe voi a fost bonusul. Cursul are farmecul lui pe etape, mi-a plăcut fiecare etapă, studio, ieșirile si teoria.”
„Pentru mine, ca om cu o oarecare experiență în fotografie, a însemnat, pe lângă cunoașterea unor oameni pasionați cu care pot împărtăși tot felul de povești din domeniu, un imbold pentru extinderea preocupărilor, în speță prin abordarea fotografiei de studio.”
„Cursul de fotografie a fost exact ce căutam! Profesorii au fost foarte dedicați să împărtășească cunoștințele lor vaste în acest domeniu, oferind răspunsuri detaliate la toate întrebările noastre. Atmosfera prietenoasă și suportul continuu au făcut experiența cursului una memorabilă.”
Tema cursului, ”Contraste”, a fost prezentată publicului prin fotografiile realizate de absolvenți. Ne-au onorat cu prezența lor: domnul profesor universitar Dorel Găină, domnul Mircea Albu , fondatorul Asociației Art Image, Demostene Șofron, precum si membrii Art Image. După susținerea examenului de absolvire, cursanții au fost recompensați pentru munca lor cu atestatele profesionale emise de ANC si Ministerul Educației, recunoscute in UE și în Statele Unite ale Americii, înmânate în timpul festivității de absolvire.
Mulțumiri lui Ștefan Pop-Coț și Florin Lupșa pentru fotografiile de mai jos:
Leave A Comment
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.